← Toate serviciileServiciul 05 · individual și grup
Supervizare în psihologie clinică
Supervizarea oferă un cadru structurat pentru integrarea cunoștințelor teoretice cu practica, discutarea cazurilor și consolidarea raționamentului clinic și etic.
Supervizarea individuală și programul de grup sunt prezentate informativ. Nu este disponibilă programarea directă prin calendarul online; detaliile și modalitatea de înscriere sunt comunicate prin contact direct.
Cui i se adresează
- psihologilor care desfășoară activitate în psihologie clinică și îndeplinesc condițiile profesionale aplicabile
- profesioniștilor aflați la început de practică sau într-o etapă de consolidare a competențelor clinice
- celor care își doresc un parcurs individualizat sau învățare colaborativă într-un grup stabil
Dificultăți abordate
- evaluare psihologică și formulare clinică
- stabilirea obiectivelor și planificarea intervenției
- analiza cazurilor, blocaje decizionale și tolerarea incertitudinii profesionale
- limite, etică, documentare și gestionarea reacțiilor emoționale în relația cu beneficiarul
- colaborare și solicitarea sprijinului; autocritică, perfecționism și prevenirea epuizării profesionale
Cum se desfășoară programul
Supervizarea poate avea loc individual sau într-un program modular de grup. În format individual, obiectivele și ritmul sunt stabilite în funcție de etapa profesională și nevoile de dezvoltare. Programul de grup se desfășoară pe durata a 12 luni și combină repere teoretice, discuții de caz, exerciții aplicate și feedback.
Informații practice
Ce este util să știi înainte
- Durată
- Individual: stabilită în funcție de obiective · Grup: 4 ore / modul
- Frecvență
- Individual: stabilită de comun acord · Grup: o întâlnire pe lună, timp de 12 luni.
- Format
- Format individual sau de grup. Modalitatea de desfășurare, calendarul și condițiile de participare sunt comunicate prin contact direct.
Limitele serviciului
Când este utilă o altă formă de supervizare
- este necesară supervizare într-o altă specialitate sau pentru competențe care nu intră în aria programului
- este necesar un cadru adaptat unei instituții sau unui context profesional specific care depășește serviciul disponibil
- condițiile profesionale aplicabile solicită un alt cadru ori un alt tip de documentare